Vis aleatoriu

E frig in noaptea de inceput de lume
Pluteste parca-n mine o sublima
Apatica si pasnica tacere.
Sub piele-mi curg cuvinte
Cu sange sa le scriu
Pe paginile sfinte
E un poem tarziu.
Si timpul a inceput
Sa cada peste mine
Ti-am scris un vers,demult
Pe degetele-ti fine.
Si-am scrijelit pe talpi
Un vis aleatoriu
Calcat-ai peste el
O,tu,poet notoriu.
E frig in noaptea de inceput de lume.
E alta lume,numai urme
De ingeri albi abia nascuti.
E aici ceva,ce tu tot cauti.
Un vag mister gravat in haos
E aici ceva ce tu tot cauti.

Cand astazi...

  Cand
astazi  mai vad sub pleope
cuvintele-ntregi
rupte-ntr-o noapte,
Cand
astazi  mai simt sub mine,
Gesturi schitate
Ce fost-au divine,
Cand
astazi  mai cant in soapte
versuri de-atunci
ce vesnic-'s moarte,
Cand
astazi nimic nu ma doare,
doar mana tacerii
ce scrie agale,
Cand
astazi un ieri imi apare-n retina,
Si iar imi dispare-ntr-o dulce salina,
Cand
astazi toate ma cheama-n visare,
O iarna ma tine departe de mare.
Cand astazi si fluturii zboara
departe de mine
intr-o tara de vara,
Cand
 astazi ucid iar in mine pareri si idei,
ma-nchin la apusuri de mare,
si-adorm linistit la poalele ei.
Cand
astazi  mi-e dor de visul de maine prea des nevisat,
omoara-ma-n pace,
In chinuri de linisti,
dar nu ma lasa sa mor neuitat!

Oameni prin oameni

 Imi amintesc ca am intalnit odata pe cineva sau ceva frumos.Nu stiu ce era.Om,inima,gand sau suflet.Cert e ca era ceva.De fapt,era aproape totul.Poate era un suflet de om sau un gand din inima.Apoi am inceput sa imi apropii usor genele ca sa-mi dau seama daca visez sau nu.Am simtit o mana calda pe frunte.Am adormit.Simteam,nu stiu cum,ca in mine se intampla ceva.Se scriau carti.In mintea mea  paginile se miscau intr-un ritm alert, doborand orice tentativa de a ma trezi.Si cel mai important e ca imi aminteam pasaje din ea.Franturi,de fapt.
  "Ultima care moare in noi e..tacerea.Ei.Oa..Oamenii?Ei.Nu stiu sa-si pipaie corzile mute care tanjesc dupa finete. Nu stiu sa se atinga.Nu stiu sa se simta.Chiar daca sunt alaturi sunt de fapt,departe.Se resping.Se resping brutal.Involuntar insa,nestiind,neconstiientizand ca omul e insetat de certitudine.Vrea sa simta,sa traiasca,sa fie viu,sa emane energie,sa fie,in fond,stapanul propriilor lui idei,propriilor lui vise,propriilor lui trairi si ganduri.
"Am invatat ca oamenii pot fi si buni.Oamenii devin oameni doar prin oameni,buni doar prin cei buni,frumosi doar prin frumos.De asta avem nevoie.De oameni frumosi,de oameni buni.Oameni care sa construiasca bunatate,oameni buni care sa-i faca si pe ceilalti la fel.Oameni care sa inspire.Oameni care sa redescopere oameni,sa-i cunoasca,sa le afle potentialul latent care, fara indoiala, exista, si apoi sa incerce sa-l si valorifice.Macar la un nivel minim.Avem nevoie de oameni calzi,blanzi,tandri,oameni hotarati care sa inspire incredere."
"Din pacate,am mai invatat si ca rautatea,nedreptatea,minciuna,ura oamenilor se intoarc in aceeasi masura cu care le emani,le transmiti.Un om rau il tratezi cu rautate,un om mincinos,cu minciuni,un om rau intentionat cu rea intentie,ipocrizia cu iprocrizie.Sa ne gandim nu mai mult de o secunda.Sau,daca e nevoie,sa ne gandim cat e nevoie.Daca cineva te trateaza cu bunatate,cu generozitate,cu toleranta ai mai avea curajul sa-i faci rau?Nu cred.Oamenii sunt morali in masura in care si cei din jurul lor sunt.Din pacate sau din fericire totul se raporteaza la celalalt.Multi nu constientizeaza asta.Da.Egoismul inspira la randul lui egoism.Poate chiar dublu.
"Am mers.Am cautat.Si am gasit si oameni..buni.Oameni care m-au facut mai bun.Care m-au inspirat.Care m-au motivat.Care nu m-au lasat sa fiu rau.Care m-au ajutat sa devin ceea ce nu eram,si astfel si eu am reusit sa-i fac pe ei mai buni decat erau."
 Cand m-am trezit,am realizat stupefiat ca paginile cartii ma acaparasera complet.Ma pierdusem.Dar o facusem intr-o mod straniu.Ma pierdusem definitiv cred.Si ma chuiam sa-mi amintesc pasajul in care se vorbea despre mine.

Astazi scriu despre un vers

 Astazi scriu despre un vers.
Un vals mut pe o alba scena
Astazi scriu despre un vers.
Poate-un gand s-a ratacit
Printre pasii plini de grații
Un cuvant s-a nimerit
Printre linii,printre spatii.

Un artist in miezul noptii
Chinuit de-o ironie a sortii,
Scrie-un vers in ritm de vals
Poate-un gand de bun ramas.

El nu stie ce-l asteapta,
Vis fatidic,lunga soapta?
Dar el scrie-n continuare,
Nu-i asa ca visul doare?

Sublima tacere

Sublima tacere zace in patimi adanci,
Grotescul ecou,e aici,
Iar tu abia te-abtii sa nu plangi.
Versuri pe sticla scris-ai in nopti de durere,
Degrab' vrei sa pleci,
Mai stai,cuvantul te cere!

Un loc am gasit
Un vis de lumina plapand,
In spatele paginii s-aude
Un sunet din tine plangand.

Franturi de cuvinte schitezi
Pe buze,in gand si in minte
Descris-ai povesti ca sa vezi,
Un semn de-aducere aminte.

Fericirea si formele ei

Am ajuns in punctul acela al vietii in care nu ma mai scarbeste nimic.Nu ma mai misca nimic.Nici macar dispretul altora.Nici fericirea pe care ei o mimeaza(sau nu) ca sa ma nimiceasca.Am pierdut tot ce era de pierdut pana acum.Nu mai am nimic.Nu ma mai am nici macar pe mine.Am trait atatea incat ma intreb pentru ce m-am nascut om.Sa nu crezi ca o sa amintesc ceva de tine.De fapt,nici nu stii cine esti.Ai fost? Tu,inger nenascut.Urat,urat trebuie sa fi fost.Un fluture mi se aseaza in palma.Macar el nu e om.El nu te poate ...nu stiu.Nu-ti poate lua nimic.Si oricum,ce sa-mi ia?
 Ce..dureros e cand iti mor oamenii in suflet.Cand simti cum se dilata esenta lor in sangele tau.E mult mai cumplit decat moartea fizica
Mi-e amar,mi-e rece,mi-e scris.Nu,nu sunt pesimist.Nici macar nu inteleg bine notiunile de"pesimist"si "optimist".
Lumina tremuratoare a obrazului si a buzelor,umiditatea solemna a ochilor.N-ai fost.Nici macar acolo cand a trebuit.Tu,forma de viata.Tu,fluture nevinonat.Te-am stans in palma,te-am atins,te-am prins,dar ai murit.Nu,nu trebuia.

Naufragiu timpuriu

 O zi fara inspiratie.O inima care pluteste pe un lac ce pare sa fie rosu.Un tu pasiv privesti spre fundul lacului,fara sa stii ca acolo ne vom intalni la sfarsitul lumii.Ai plecat aruncand un bilet intr-o mare rosie.Un fel de titanic al ultimelor ganduri.N-am mai putut salva nimic.Doar o pata de cerneala pe degetul aratator.

Doua maini in loc de aripi aplauda sfarsitul unui spectacol in care actantul a jucat magistral un rol care nu-l caracteriza.

O scena pasionala in care buzele se saruta fara sa se atinga.

Ochii se vad fara sa se priveasca.

Simturile se ating subtil,fara sa se ciocneasca,ca nu cumva sa se rupa in bucatele mici de suflet.

O harta a simturilor in care meridianele sunt ganduri,iar capitala sufletului este inima guvernata din nord de senzatii.

Da

Da

Da

Nu

Si
toate par gemetele unui fluture prins intre petalele inimii.

Necuvintele care vorbesc

Se uita la ea ca la un tablou pictat cu sufletul.Incerca sa-i schiteze in minte configuratia fina,delicata intangibila mai ales prin forma unica a gurii,a ochilor si a nasului. Miscarile gratioase, cu ondulatiile lor, dau impresia de plutire deasupra lumii, de zbor usor si imaterial. Spontaneitatea lor are ceva din usurinta unei bateri din aripi, din naturaletea unui zambet subtil si din puritatea unui vis de primavara tarzie. Nu voia sa o atinga.Mai ales partea inferioara a sanului stang.Acolo zacea inima.Singura posibilitate de a o atinge era urmatoarea:trebuia sa o infasoare intr-un staniol de cuvinte,apoi sa faca din trupul ei un puzzle dupa care sa scrie pe fiecare piesa o poveste.I-a  luat intai buzele si a scris:"Asa incepe totul.Ca intr-un vis.Cuvintele care nu se spun.Pasii care nu se numara.Mainile care nu se ating.Si peste toate astea tu te intorci incet sarutand imagininea unui inger nenascut."
Apoi ochii:"Se zice ca aici e templul sufletului.Un suflet nehotarat,macinat de puterea cuvintelor false.Un egoism apocaliptic eclipsat de o bunatate dobandita.Profunzimea serilor confuze,talentul descrierii paradoxale si regretul paginilor scrise cu inima.O privire din adanc catre adancuri"
Urmeaza mainile.O,cata..I le cuprinde usor,i le saruta timid,dupa care i le aseaza pe genunchii lui moi.Ii mangaie traseul liniilor din palmele ei care pare ca are forma unui fluture cu aripile ranite,apoi ii deseneaza propriul traseu care se suprapune peste al ei rezultand o litera necreata inca.
O imbratiseaza apoi asa cum nu a mai facut-o niciodata,fara sa o atinga insa,si ii spune"Necuvintele care vorbesc sunt in mainile tale,priveste-le apoi arunca-le in bataia vantului.Poate vor ajunge la mine"

Vacarmul linistii

Versuri nescrise
Se ingana-n glasuri mute
pe buze nesarutate
In nopti albe.
In sunete mute ne regaseam
Cantand cantece fara cuvinte,
Iar sunetele nespuse plangeau
ca nu se pot auzi
In vacarmul linistii inefabile.
Un gand mai am ascuns in alfabetul orbilor
muti de uimire.
Un spasm ma cuprinde pipaind sunetul din noptile negre
care acompaniaza, la vioara,
dansul linistii din vacarmul gandurilor mute.

Crima de onoare

Nu stiu.Poate.Niciodata.Vreodata.Cateodata.Odata.A fost.N-a fost.Dar.Desi.Totusi.Oarecum.Nu prea.Tot.Nimic.In litere tipa haosul din fiecare por al  fiintei.Nu-l auzi.Nu-l aud.Il vad.E aici,printre litere.Subtil.Intangibil.
Tocmai s-a produs o crima.Nu e genul de crima obisnuita.Haha,de parca o crima ar putea fi obisnuita.I-a smuls inima din piept,i-a spus cea mai frumoasa poveste din lume dupa care a aruncat-o in Marea Moarta.  Diabolic.Nicio mustrare de constiinta,nicio pata vizibila pe albul imaculat al ei.Considera probabil ca asta era singurul lucru pe care putea sa-l faca ca sa nu-i mai fie frica.A fost oare in legitima aparare?Nu stiu daca acolo era sursa raului si a nereusitelor persoanei respective.Dar a avut noroc.Din fericire sufletul nu era in inima atunci cand s-a produs tragedia.El a ramas neatins.Poate doar putin patat cu sangele care s-a scurs agonizant prin toti porii.Dar oare sufletul cum reuseste sa traiasca fara inima?Ei bine, i s-a creat o inima noua,din plastic.O descoperire si o inventie formidabila a medicinei moderne.Asta pana isi va gasi o inima compatibila.Este  pus pe lista de asteptare.Daca nu va avea noroc,va ramane cu acea inima improvizata.Ei,si?
Oare ii va ierta vreodata asta?...Totul e desertaciune!Nu conteaza decat...nimic.
 Prea mult.Adica nimic.Ego...Alter ego.Indiferenta cu care privesti un tablou.Eleganta cu care faci fata situatiilor limita.Promtitudinea cu care iti ascuzi urmele.Si haosul care tipa in litere
Nu a mai ramas decat o adiere patetica...de vant.

Bulevardul viselor pierdute

Un pas.Doi.Trei.Stop.Unde alergi asa grabit?Nu stiu,n-am nicio idee.Numara-mi pasii pana la apusul soarelui sau pana cand  zaresti o lumina la capatul tunelului din sufletul meu.Apoi retrage-te in cel mai nostalgic si intim colt si noteaza meticulos,atunci cand inima iti iese din piept de emotie,ce simti.Vezi ca am ascuns in camera mea din sufletul tau doua sentimente si trei cuvinte.Le-am pus sub cearceaful alb de matase din inima ta.Stiam ca o sa vina  un moment in care o sa ai nevoie de ele.Ai grija cand le iei sa nu le rupi.Sunt asa de subtiri.Acum eu trebuie sa-mi continui drumul.Mai am putin si ajung pe bulevardul viselor pierdute.Iarta-ma ca nu te-am imbratisat inainte sa plec.Eram prea grabit.As fi vrut sa fii si tu pe bulevardul asta cu mine.
  E un loc neobisnuit de tainic aici.Si e multa liniste.E atat de multa liniste incat imi rasuna obsesiv in minte ticaitul agresiv al ceasului de la mana mea.E ora 00:00.E tarziu.E tarziu si in mine.Nu conteaza timpul aici.Vreau sa ma plimb pana cand o sa zaresc si eu luminita de la capatul tunelului din sufletul tau.Mi-e frica.Mi-e frica ca n-o sa-ti simt rasuflara-ti calda si tremuranda langa urechea mea atunci cand voi reusi sa fac asta.Dar insusi gandul ca as putea izbuti ma consoleaza intr-o oarecare masura.
 Acum rasuna in mine glasul gandurilor tale si parca simt cum geana ta m-atinge pe ploape.E noapte.E intuneric.Nu se observa nicio raza de lumina.Imi iei usor in palme capul plin de visuri,apoi iti apropii buzele reci de fruntea-mi fierbinte.Adorm.
A venit toamna si e tarziu in mine.Trezeste-ma!

Un nu stiu cum

  Finete,candoare,delicatete.O frumusete subtila si o senzualitate sugerata.Cuvintele acestea imi trec cel mai des prin minte in ultima vreme.Nu stiu de ce.De fapt,stiu de ce,dar mi-e greu sa dau un sens explicatiei.Am gasit zilele trecute un biletel printre multele mele hartii adunate de-a lungul anilor pe care era scris intr-o maniera surprinzatoare un mesaj de care nu reusesc sa-mi aduc aminte de unde este si ce semnificatie are."Azi e ultima zi in care putem sa facem lucruri pe care mi-as fi dorit sa le facem sau  pe care le-am facut de foarte putine ori.Azi e ultima zi in care putem sa ne soptim la ureche ceea ce simtim cu adevarat,azi e ultima zi in care putem sa citim pasaje din cartile preferate si sa ne miram cat de mult se potrivesc cu starile noastre de spirit dintr-un moment sau din altul,azi e ultima zi in care putem sa ne hranim,pe rand,cu emotii, mirundu-ne apoi de puterea pe care acestea o au asupra noastra,azi e ultima zi in care insiram intr-o ordine absolut aleatorie regretele si dorintele noastre de pana acum,constatand in final ca primele au o pondere foarte,foarte mare.Azi e ultima zi in care putem sa scriem despre noi si sa terminam apoteotic cu puncte de suspensie care sa ne incite sa meditam profund la lucrurile care ne-ar fi putut uni sau la cele care ne-au dezbinat.Azi e ultima zi in care putem sa gasim semnificatii adanci in lucruri banale.Azi e ziua in care iti spun lucruri pe care nu am putut sa ti le spun niciodata.Azi e ultima zi in care imi trec prin minte cele trei cuvinte.Azi e ultima zi in care putem sa sugeram subtil aspecte care si-ar pierde farmecul daca le-am numi in mod direct.Azi e ultima zi  in care ne multumim ca inca suntem aici.Azi e ultima zi in care putem sa ne atingem,cu degetul aratator sangerand,o mica parte din suflet,si apoi sa ramanem uluiti de cat de fragil si subtire e.Azi e ultima zi in care rasuna linistit in difuzoare melodiile cu versuri despre mare.Azi e ultima zi in care prima e cea mai importanta."
 E tarziu in mine si mi s-au scurs toate cuvintele intr-o balta de sange.Finete,candoare,delicatete.Ma uit in urma.Imi aduc aminte ceva din viitor.Eu am scris biletelul.Eu?

Lumina dintre doua umbre

 O sa te iau de mana si o sa te privesc in ochi.Nu,tu nu.Trezeste-te.Deschide-ti inima cu puterea cu care ti-ai inchis mintea.Asculta.Priveste si noteaza.Rupe cu grija un colt de inima si scrie:"aici,in locul cel mai secret si intim al fiintei mele nu vor mai patrunde decat cei care  stiu sa viseze frumos,cei pentru care sufletul e mai mult decat suflet,iar cuvantul mai mult decat cuvant, restul..voi cei care m-ati patat cu sperante desarte,care m-ati hranit cu iluzii inspide ramaneti acolo unde sunteti,construiti-va o lume a voastra."
Mi-am imaginat de multe ori lucruri de neimaginat,am scris lucruri de nescris,am visat lucruri de nevisat,am uitat lucruri de neuitat,am intalnit oameni de neintalnit,si am ajuns intr-un punct in care toate acestea imi apar in minte ca un film de scurt metraj.De fapt,cred ca e lung metraj.Ce credeti, as putea castiga Oscarul daca mi-as inscena propria viata?Ce gen sa fie?Comedie,drama romantica,actiune sau horror?Da,cam asta intra in categoria lucrurilor de neimaginat.Probabil filmul ar intra in istorie mai ales prin abstractitatea lui.E greu sa faci un film al mintii si al inimii.Inca nu stiu cui as putea sa-i dau rolul principal.Cred ca pana la urma as opta pentru inima,desi mintea s-ar descurca mai bineAsta ar fi marele meu pariu.Eu?Nu,nu,eu nu.Eu voi fi doar regizorul.M-am gandit si la un titlul,insa nu stiu in ce masura acesta este inspirat."Lumina dintre doua umbre".Cred ca intre minte si inima exista ceva,un element intermediar,ceva care, poate, intr-un final, sa le armonizeze,sa le uneasca si sa functioneze ca un intreg.Poate ca aici e unul din misterele existentei,sau doar e o aberatie speculanta de-a mea.
  Cat despre lucrurile de nevisat,eu mereu am fost un visator.Un visator incurabil.Cred ca mai mult mi-am visat viata decat mi-am trait-o.Pana la un punct,nu e o drama,insa..privind in ansamblu este.De ce?Pentru ca mereu am amplificat lucrurile,le-am supradimensionat,le-am vazut mai bune decat au fost,sau cel putin mi-am dorit sa fie mai bune decat ar fi putut ele sa fie.Dar imi place.Imi place al naibii de mult.Sau nu?
 PS:Ti-as fi dat si tie un rol daca intr-adevar ai fi vrut!

18-oameni si oameni

 18.Cred ca m-am nascut acum o vesnicie.Nu sunt entuziasmat,nici nu stiu daca ar trebui sa fiu.In primul rand,vreau sa iti multumesc tie,tie,tie si tie si nu in ultimul rand tuturor pentru cele trei cuvinte deja  consacrate:"la multi ani".Le multumesc in special celor care nu  au facut-o doar formal,doar pentru ca apare in dreapta sus pe facebook ziua de nastere.Le multumesc tuturor celor care au fost  si au ramas alaturi de mine pana acum,celor care au incercat sa ma cunoasca,celor care au reusit si celor care mi-au aratat ca "poti avea totul neavand nimic si nimic avand totul".
 Nu prea ma pricep sa fac bilanturi si sincer nici nu-mi place.Fiind totusi o vesnicie de cand m-am nascut s-au adunat multe lucruri bineinteles."Lucruri" e impropriu spus.De fapt oameni.Oameni si oameni.Am intalnit multa lume.Cam cata lume poti intalni intr-o vesnicie,dar putini oameni.Am intalnit oameni de la care, sincer,  am invatat multe lucruri,am intalnit oameni care m-au facut sa rad,oameni care m-au incurajat, care mi-au fost alaturi, care mi-au ramas alaturi,care m-au invatat sa sper, care m-au luat de mana si m-au tinut cat de strans au putut ei(si credeti-ma ca au putuut), care mi-au dedicat poezii,care mi-au dedicat melodii, care m-au iubit, care m-au determinat sa fiu mai bun si  care... m-au dezamagit profund,dar de la care am incercat sa iau ce e mai bun.Am mai intalnit si oameni carora le-am gresit fie neintentionat,fie "obligat"de imprejurari,oameni pe care i-am vazut doar o singura data,oameni pe care i-am pierdut aproape subit,oameni de la care asteptam mai mult,oameni pe care i-am detestat,oameni prosti,oameni carora as fi vrut sa le demonstrez mai multe,oameni care cred in frumos,oameni frumosi,oameni sufletisti,oameni cu ochi albastri,oameni cu ochi verzi si chiar si cu ochi negri,oameni care m-au facut sa ma simt important,oameni care m-au facut sa plang,oameni care,pana la urma,reprezinta o pagina sau mai multe din istoria de 18 ani a vietii mele.
Nu stiu ce as mai putea sa spun,desi sunt multe de spus.Cred ca mi-am depasit oricum conditia,in sensul ca am dezvaluit mai multe lucruri pe care in mod normal le-as fi sugerat doar,sau le-as fi spus doar anumitor persoane.
  Celalalte ganduri le-am ingropat deja intr-un nisip la marginea marii,in cea mai deplina pustietate.Poate ca,intr-o dimineata,atunci cand ideile vor merge in varful picioarelor,vei afla mai multe.18.

Unde se termina cuvantul...

Si acum,ca niciodata un fel de amintiri imi invadeaza retina derelundu-se haotic intr-un ritm nebun.Nebun de frumos.Ah,ce greu e sa scrii despre tine.Am vazut un film.Era despre mine.Da,da,as vrea eu.Ce prostut esti.Toate filmele sunt despre tine.Taci,taci,te rog,taci.Hei,sa nu uiti sa-mi aduci alea doua vise cand te intorci.Le-am ascuns intr-un plic vechi langa noptiera pe care imi las inainte sa adorm gandurile.Nu mai e acolo.A disparut.Stai,nu te gandi la magie.Pur si simplu a disparut.Atunci mi-am dat seama ca nimic nu dureaza in suflet.Nu poti sa-ti ascunzi la nesfarsit gandurile sincere intr-un plic.Privirile tremurande si confuze pot reprezenta cel mult o muza pentru inceperea unei poezii ce se vrea a fi inspirata.Dar nimic mai mult.Nu poti construi vise doar din priviri,cum nu poti asculta  o inima batand nebuneste fara sa te apropii de piept simtindu-i pulsul.Fiecare om,in fond,este o inima.Ca sa o simti cu adevarat trebuie sa te apropii de ea atat de tare incat sa tremure miocardul de emotie,de freamat.Cam multa filozofie intr-un plic .Pana la urma,cu ce ramanem?Ramanem  cu acele cuvinte pe care le-am pierdut definitiv si nu le-am spus sau ramanem pur si simplu cu amintirea plicului?Vezi tu..amintirile oricat de amintiri ar fi la un moment dat dispar,se pierd.Cred ca singura conditie ca o intamplare sa o numesti amintire e ca acea intamplare sa fi fost ceva inedit in viata ta,ceva care sa-ti fi marcat profund o parte din tine,ori o intamplare  negativa,controversata care are in centrul ei evenimente triste nu va putea fi nicioadata o amintire pentru ca iti vei dori cu siguranta sa o uiti ,ori amintirile ca sa fie amintiri trebuie sa treaca testul timpului,iar testul timpului nu-l poate trece decat ce e cu adevarat frumos.

Daca intr-o zi cineva imi va gasi plicul?

Am venit.A fost intuneric.Am plans.Nu m-a vazut nimeni.Am vazut urme.Nu m-a auzit nimeni.Am auzit pasi.Stai.Mi-am amintit.Stiu unde am lasat ultima data sticluta cu niste cuvinte.Era sparta.S-au imprastiat toate pe jos.Am mai gasit cateva printre cioburi:"mi-ai","tu","cuvintele","spart"."Tu mi-ai spart cuvintele".E un semn.Fire de praf.Ba nu,fire de suflet.Am suflat.E liniste.Taci.Te-am vazut.Ti-am vazut ochii.Intunericul sufla cu lumina.Plang.Ele plang..Au simtit ceva.Le-ai hipnotizat.Ah,cuvintele.Cioburi peste tot.Ai vrut sa zici semne peste tot.Daca as putea,te-as face cea mai frumoasa numai din cuvinte.Nu mi-ar mai trebui nici ochi,nici buze,nici sprancene,nici nas.Da-mi putin sticluta.De fapt,n-am ce sa aleg.Mai bine te las asa.Trebuie sa inventez eu ceva.Propriile mele cuvinte.Nu pot singur.Hai cu mine.Uite.Straluceste ceva acolo.Un ciob spart.Sufla.Ah..Nu e un ciob.E o bucatica din mine..Fire de suflet in fire de praf.Si te-am gasit.Ramai.

Povestea fluturilor

  Stii,am visat aseara ca am intrat in sufletul tau.La inceput,m-am speriat.M-am speriat atat de tare incat ecoul tipatului meu a ajuns pana la partea superioara a inimii tale.Apoi,brusc m-am linistit.Simteam o liniste asemanatoare cu cea dintr-o padure pe care nu ti-ai imaginat-o niciodata.Bataile inimii tale imi imprastiau liniste in tot corpul, si in acel moment asta insemna oxigen pentru mine.Respiram linistea din sufletul tau.La un moment dat aveam o puternica si inexplicabila senzatie de deja vu.Nu stiu de ce.N-am mai fost niciodata acolo.Sau poate ca am fost intr-un alt vis si nu-mi aduc aminte.Amintirile sunt ca fluturii.Ii privesti,le  privesti dansul,te minunezi de natura lor,incerci sa-ti explici cum au aparut,care este rolul lor de fapt,dar cand vrei sa-i prinzi,sa-i iei la tine in maini,sa le zambesti poate ,ei zboara si nu se mai intorc niciodata.Cred ca asa e si cu oamenii.Dar, e destul.Am spus deja prea multe povesti in sufletul tau.Trebuie sa recunosc totusi ca e poate cel mai minunat loc care ma inspira.Se poate spune ca e o poveste in poveste.Pentru ca sufletul tau e o poveste.O poveste uluitoare chiar.Si acum e momentul acela cand povestile inspira la randul lor povesti.Stii ce?De fapt,cred ca o sa-ti mai spun una.Sufletul tau are nevoie de povesti ca sa se hraneasca.Dar,oare,ce suflet nu are nevoie de povesti?Sufletul unui fluture crezi ca are nevoie?Sa-ti spun totusi povestea.Se facea ca era o zi de primavara.Cam ca asta de frumoasa.Doi fluturi asezati pe doua petale de lalele din cea mai frumoasa gradina a primaverii.Se auzeau niste sunete care imitau perfect linistea  din sufletul tau.Asta era limbajul lor pe care surprinzator sau nu il intelegeam.Primul spunea:"Faptul ca m-ai urmat si ai venit in cele din urma dupa mine,ma face sa cred ca merita totusi sa lupti pentru ceea ce crezi ca e frumos si durabil."Al doilea:"Intr-adevar,mi-am dat seama ca eu sunt facut doar pentru legaturi profunde,legaturi care sa ma ajute "sa scriu" povestea in contiunare,iar ideea unei cai de mijloc sau a unei legaturi care se apropie de superficialitate nu va reprezenta nicioadata o optiune pentru mine."Apoi s-au luat de mana si au convenit amandoi ca sufletul lor e acea lalea care i-a ajutat sa-si dea seama ca doar ceva puternic,profund si peren te poate ajuta sa scrii povestea  in continuare.

Un ceas rotund
Pe fundal o scena dintr-un film preferat
indica halucinant o ora care nu exista.
E ora fiecarui timp atemporal
inserat subtil in genele fiecarui creator
discipol al Creatorului.
Poarta in fiinta un mister absolut,
O taina a reintregirii,o cautare in sine,
un eu absolut dizolvat in unul mineral
distrugator al corolei de minuni.
O farama de adevar intre atatea false ipoteze,
O sclipire profund interioara in fata eternei sobrietati mimate.

Timp

 Ultimele clipe ne-ar fi gasit imbratisati,
Sub luna diafana a amintirilor pierdute
A noptilor blande de vara caniculara
In care odinioara
Am fi ucis si ultimii pasi inganati de sunetul strident al frunzelor miscate de adierea unui vant tarziu de iunie,
Daca tu mi-ai fi soptit subtil in toiul noptilor cu luna plina
Ca vrei ca timpul sa se reflecte in privirea ta senina,
Atunci te-as fi privit in ochi asa cum nu o mai facusem niciodata
Si ti-as fi spus ca privirea ta
E particula mea de timp care imi prelungeste viata cu o secunda cand te privesc

Gandul inimii

Cum ai vrea sa arate ziua in care eu te voi lua de mana si te voi ascunde in gandul meu pentru totdeauna?
Cum ai vrea sa arate ziua in care eu voi visa langa amurgul parului tau?
Dar buzele tale?buzele tale ce-o sa zica?O sa se lipeasca naiv de ale mele soptind firav,confuz ca singurul lucru care dureaza e tocmai cel care nu se intampla?
Ce ciudati suntem noi oamenii..
suntem prizonierii propriilor noastre trairi,propriilor noastre ganduri despre noi,
iar fiecare rasarit ne aminteste de fiecare data ca gandul va apune o data cu soarele,
ca mai apoi sa rasara altul in fiecare dimineata de vara si sa sfarseasca la fel,rupt,sfasiat,distrus de puterea unui alt amurg.
N-as numi asta un lant de slabiciuni.
L-as numi un lant interminabil care  odata cu fiecare rasarit isi adauga cate o veriga de gand
care apoi se incalceste in inima unui nou amurg,
sau poate acelasi..
O sa-mi aleg o zi in care o sa-mi cern toate gandurile mele mici si fragile
iar cel care va ramane il voi numi"gandul inimii"sau"gandul  meu despre tine,
e acelasi lucru..
Deci,cum ai vrea sa arate ziua in care eu te voi lua de mana si te voi ascunde in gandul meu pentru totdeauna?

ironia sortii

Te-am vazut in razele lunii de la miezul noptii
si m-am gandit ca ar putea fi o ironie a sortii.
Te reflectai atat de puternic in mine
incat intr-o  secunda toata esenta ta s-a varsat in sufletul meu.
apoi s-a auzit un sunet ciudat.
s-a spart ceva.
ba nu.
de fapt,inima nu mai batea.
dar care inima?a mea,a ta,a..lunii,a..sufletului nostru?
..si m-am gandit ca ar putea fi o ironie a sortii..