O zi sumbra de toamna.Urasc toamna! Cata tristete,cate frunze trecute in nefiinta,cat pustiu in jurul meu.Doar ploaia te mai face sa zambesti printre atatea mormane de nimic.Ea e singura care poate masca lacrimile.E o masca perfecta.Mi se potriveste de minune.
As vrea sa rapesc fiecare clipa din ploaie si sa o arunc undeva in mine,undeva unde nimeni sa n-o gaseasca,undeva unde exista macar o farama de optimism.Clipa defineste paradoxul.Paradoxul ma defineste pe mine.Eu definesc mii de lucruri,insa ele nu ma pot defini .
Nu am nici sentimentul trecutului,viitorul mi se pare un act mult prea dur,iar prezentul tinde spre poezie.Trecutul e cel mai impulsiv factor al umanitatii.Marile victorii,marile momente,marile suferinte sunt creatia lui.O creatie haotica aruncata in istorie.
De ce am impresia ca traiesc in banalitate?Da-mi un motiv de care sa ma leg,pentru a-ti arata ca nu e asa cum crezi tu.Da mana,inchide ochii si gandeste-te la detalii.Stiu,atitudinea mea te enerveaza.Si nu faci nimic?Ba da,ma critici.Ma tem ca o sa devina o pasiune pentru tine.De fapt,nici nu cred ca-mi pasa.
Singurul lucru de care imi pasa esti tu,pentru ca rasari din inspiratie.Te ridici,te-ascunzi,ma cauti..si esti singura care ma gaseste.Nu pleca tocmai acum cand toamna incearca sa ma invinga!
Esti singurul lucru care...
