E începutul lumii,eu sunt îmbrăcat în întuneric,
Prima zi m-așteaptă să-i spun bună ziua
și să-i povestesc despre lumina din lume,
dar mi-am lăsat cuvintele la marginea începutului
și-am hotărât să desenez pe peretele celular al gândului
o umbră îmbrăcată într-o manta roșie,o amintire vagă care mestecă gumă,
un surâs nobil care ironizează poziția amintirii,un porumbel alb care-și primește Nobelul pentru pace,
și un fluture care se rostogolește râzând în solemna derută a luminii.
Dar a venit inima și mi-a adus pe un petec de hârtie
cuvinte,sensuri,caligrafie-poate-un fel de poezie.
Și mi-a scris cu sânge parcă
Un verdict,un semn de soartă.
Și m-a aruncat în golul din stomac să prind fluturi
Să-i scot la lumina și să-i îmbăt de alb
Dar ei stăteau la rând să se închine
la inima făcătoare de minuni..
Și-am adormit la umbra genelor prelungi ca un vis ce te-ar putea visa,
Trezindu-mă în prima dimineață din lume sub boabe de rouă confuze,
Și în loc de lumina,te-am găsit pe tine,păcat sublim...
