Picaturi..

  Mi-e greu sa merg cu tine prin ploaie,
  fiecare picatura imi smulge inima si mi-o arunca in lacrimi.
 Mi-e frica sa pasesc cu tine de mana
 ca nu cumva lacrimile sa-ti topeasca inima
 sfarmand-o apoi in bucati de nimic.
 Mi-e groaza sa te stiu singura intre patru pereti
atunci cand fulgerul vrea sa-ti fure un vis.
 Mi-e sufletul trist cand vad ploaia topind stelele,
smulgand vise,doruri si sperante.
Te rog,iubito,atunci cand ploua
hai sa fugim imbratisati in vise pustii!

Acelasi vis,acelasi lacrimi..

 Lacrimi inmarmurite de durere
 soptesc,c-un glas amar si rece:
 -Vino,iubito,in ploaia cea de stele
 sa ne lovim de strigatele pustiului adormit
 care plange auzindu-mi suspinele mele.
 Mi-a fost atat de dor de tine,
Noi doi,plangand spasmodic inecati in lacrimi,
Pierduti demult in stele si suspine
Visand mereu acelasi vis,
 acelasi cer,aceleasi patimi.

Bine,pa

Plouă.Pași,amintiri si cateva picaturi reci in palmă.O stradă pustie si niste banci goale aliniate perfect.Ma apropii si observ un pix si o hartie mototolită cazuta.Se pare ca ploaia nu a distrus-o complet."Atunci cand pretinzi ca iti pasa de cineva nu te indepartezi asa usor de el.Mai bine fereste-te de cuvinte mari si spune ceea ce simti sincer si din inima"-asta scria pe acea hartie aproape distrusa. Da,se pare ca acest lucru e foarte dificil pentru unii.De fapt,poate e dificil pentru toti.Nu vreau sa insir acum tot felul de teorii plictisoare si monotone.Probabil ca fiecare are un motiv bine intemeiat pentru care nu spune ceea ce simte.Frica,orgoliul,gura lumii...sunt doar cateva ipoteze,desi pe asta cu frica nu prea o inteleg.In fine,nu vreau sa vorbesc despre curajul sau teama unora de a spune sau nu ceea ceea ce simt,insa unii continua sa "mestece" cliseul ala penibil:"unele lucruri nu ar trebui sa fie marturisite niciodata".Ei nu,serios,atunci de ce mai pretinzi ca ai sentimente?Hai, recunoaste ca esti un las si ti-e frica sa spui ceea ce simti.Nu te mai ascunde in spatele unor clisee penibile. Save your heart for someone who cares!