marți, 6 august 2013

Un nu stiu cum

  Finete,candoare,delicatete.O frumusete subtila si o senzualitate sugerata.Cuvintele acestea imi trec cel mai des prin minte in ultima vreme.Nu stiu de ce.De fapt,stiu de ce,dar mi-e greu sa dau un sens explicatiei.Am gasit zilele trecute un biletel printre multele mele hartii adunate de-a lungul anilor pe care era scris intr-o maniera surprinzatoare un mesaj de care nu reusesc sa-mi aduc aminte de unde este si ce semnificatie are."Azi e ultima zi in care putem sa facem lucruri pe care mi-as fi dorit sa le facem sau  pe care le-am facut de foarte putine ori.Azi e ultima zi in care putem sa ne soptim la ureche ceea ce simtim cu adevarat,azi e ultima zi in care putem sa citim pasaje din cartile preferate si sa ne miram cat de mult se potrivesc cu starile noastre de spirit dintr-un moment sau din altul,azi e ultima zi in care putem sa ne hranim,pe rand,cu emotii, mirundu-ne apoi de puterea pe care acestea o au asupra noastra,azi e ultima zi in care insiram intr-o ordine absolut aleatorie regretele si dorintele noastre de pana acum,constatand in final ca primele au o pondere foarte,foarte mare.Azi e ultima zi in care putem sa scriem despre noi si sa terminam apoteotic cu puncte de suspensie care sa ne incite sa meditam profund la lucrurile care ne-ar fi putut uni sau la cele care ne-au dezbinat.Azi e ultima zi in care putem sa gasim semnificatii adanci in lucruri banale.Azi e ziua in care iti spun lucruri pe care nu am putut sa ti le spun niciodata.Azi e ultima zi in care imi trec prin minte cele trei cuvinte.Azi e ultima zi in care putem sa sugeram subtil aspecte care si-ar pierde farmecul daca le-am numi in mod direct.Azi e ultima zi  in care ne multumim ca inca suntem aici.Azi e ultima zi in care putem sa ne atingem,cu degetul aratator sangerand,o mica parte din suflet,si apoi sa ramanem uluiti de cat de fragil si subtire e.Azi e ultima zi in care rasuna linistit in difuzoare melodiile cu versuri despre mare.Azi e ultima zi in care prima e cea mai importanta."
 E tarziu in mine si mi s-au scurs toate cuvintele intr-o balta de sange.Finete,candoare,delicatete.Ma uit in urma.Imi aduc aminte ceva din viitor.Eu am scris biletelul.Eu?