Am venit.A fost intuneric.Am plans.Nu m-a vazut nimeni.Am vazut urme.Nu m-a auzit nimeni.Am auzit pasi.Stai.Mi-am amintit.Stiu unde am lasat ultima data sticluta cu niste cuvinte.Era sparta.S-au imprastiat toate pe jos.Am mai gasit cateva printre cioburi:"mi-ai","tu","cuvintele","spart"."Tu mi-ai spart cuvintele".E un semn.Fire de praf.Ba nu,fire de suflet.Am suflat.E liniste.Taci.Te-am vazut.Ti-am vazut ochii.Intunericul sufla cu lumina.Plang.Ele plang..Au simtit ceva.Le-ai hipnotizat.Ah,cuvintele.Cioburi peste tot.Ai vrut sa zici semne peste tot.Daca as putea,te-as face cea mai frumoasa numai din cuvinte.Nu mi-ar mai trebui nici ochi,nici buze,nici sprancene,nici nas.Da-mi putin sticluta.De fapt,n-am ce sa aleg.Mai bine te las asa.Trebuie sa inventez eu ceva.Propriile mele cuvinte.Nu pot singur.Hai cu mine.Uite.Straluceste ceva acolo.Un ciob spart.Sufla.Ah..Nu e un ciob.E o bucatica din mine..Fire de suflet in fire de praf.Si te-am gasit.Ramai.

Povestea fluturilor

  Stii,am visat aseara ca am intrat in sufletul tau.La inceput,m-am speriat.M-am speriat atat de tare incat ecoul tipatului meu a ajuns pana la partea superioara a inimii tale.Apoi,brusc m-am linistit.Simteam o liniste asemanatoare cu cea dintr-o padure pe care nu ti-ai imaginat-o niciodata.Bataile inimii tale imi imprastiau liniste in tot corpul, si in acel moment asta insemna oxigen pentru mine.Respiram linistea din sufletul tau.La un moment dat aveam o puternica si inexplicabila senzatie de deja vu.Nu stiu de ce.N-am mai fost niciodata acolo.Sau poate ca am fost intr-un alt vis si nu-mi aduc aminte.Amintirile sunt ca fluturii.Ii privesti,le  privesti dansul,te minunezi de natura lor,incerci sa-ti explici cum au aparut,care este rolul lor de fapt,dar cand vrei sa-i prinzi,sa-i iei la tine in maini,sa le zambesti poate ,ei zboara si nu se mai intorc niciodata.Cred ca asa e si cu oamenii.Dar, e destul.Am spus deja prea multe povesti in sufletul tau.Trebuie sa recunosc totusi ca e poate cel mai minunat loc care ma inspira.Se poate spune ca e o poveste in poveste.Pentru ca sufletul tau e o poveste.O poveste uluitoare chiar.Si acum e momentul acela cand povestile inspira la randul lor povesti.Stii ce?De fapt,cred ca o sa-ti mai spun una.Sufletul tau are nevoie de povesti ca sa se hraneasca.Dar,oare,ce suflet nu are nevoie de povesti?Sufletul unui fluture crezi ca are nevoie?Sa-ti spun totusi povestea.Se facea ca era o zi de primavara.Cam ca asta de frumoasa.Doi fluturi asezati pe doua petale de lalele din cea mai frumoasa gradina a primaverii.Se auzeau niste sunete care imitau perfect linistea  din sufletul tau.Asta era limbajul lor pe care surprinzator sau nu il intelegeam.Primul spunea:"Faptul ca m-ai urmat si ai venit in cele din urma dupa mine,ma face sa cred ca merita totusi sa lupti pentru ceea ce crezi ca e frumos si durabil."Al doilea:"Intr-adevar,mi-am dat seama ca eu sunt facut doar pentru legaturi profunde,legaturi care sa ma ajute "sa scriu" povestea in contiunare,iar ideea unei cai de mijloc sau a unei legaturi care se apropie de superficialitate nu va reprezenta nicioadata o optiune pentru mine."Apoi s-au luat de mana si au convenit amandoi ca sufletul lor e acea lalea care i-a ajutat sa-si dea seama ca doar ceva puternic,profund si peren te poate ajuta sa scrii povestea  in continuare.