Cuvânt

 devenise încetul cu încetul cuvânt,
 adiere de suflet în vânt.
 templu înăuntrul sângelui meu,creând
 mâini de sticlă-n pieptu-mi,pictând
 clar de luna-n ochii mei,visând
 alter ego emfatic,cântând
 tăcere,și iarăși cuvânt.

Clandestin

   Am visat.
 și-au crescut temple de vise in mine,comori.
  Am trăit
 și-am murit de o sută și una de ori.
 Am dansat cu destinul prin parcuri,tranșee și gări,
 Am cules dimineți,sa mă-mbat câteodată cu roua rece din flori.
 Am iubit uneori:
 și inimi și pătimi și zori,
 Am dormit alteori
 pe țărmul bătrân a zeci și sute de mari .
 Am scris rareori
 poezii,povestiri sau nimicuri
 și au sfârșit aruncate în veacuri,în gânduri sau mituri.
 Am crezut deseori
 că zâmbetul- recipient pentru lacrimi și nori
 e modul de a fi tineri maeștri actori .

Întâmplare a neîntâmplării

 Privește-mă,pură întâmplare a neîntâmplării
 Și lasă-mă să mă joc cu timpul prin părul tău,
 Să-ți gâdil cu secundele tălpile,
 Să alunec de la două la nouă pe linia verticală din palma ta,
 Să pășesc ca un haiduc prin ora minții tale,
 plină de antemeridiane și postmeridiane,de amurguri calde și zori zgribuliți,
 Să-ți număr tic-tac-urile din orologiul de sub încheietura mâinii,
 Să împletesc la poalele vremii amintiri-dulci dezastre ale tale,întâmplare,
 Să mă trezesc buimac la deșteptătorul care scoate sunete din glasul tău,
 Să alerg diminețile prin ochii tăi de la retină la iris,
 Să amestec timpul,pură întâmplare a neîntâmplării,
 Să fac să-ți curgă prin vene ore de veșnicie,
 În timp ce tu,cu adieri de suflet în privire și c-un tremur de pleoape, îmi faci cadou un carpe diem
 Împachetat subtil în culoarea pielii tale,întâmplare a neîntâmplării.

Păcat sublim

 E începutul lumii,eu sunt îmbrăcat în întuneric,
 Prima zi m-așteaptă să-i spun bună ziua
 și să-i povestesc despre lumina din lume,
 dar mi-am lăsat cuvintele la marginea începutului
 și-am hotărât să desenez pe peretele celular al  gândului
 o umbră îmbrăcată într-o manta roșie,o amintire vagă care mestecă gumă,
 un surâs nobil care ironizează poziția amintirii,un porumbel alb care-și primește Nobelul pentru pace,
 și un fluture care se rostogolește râzând în solemna derută a luminii.
 Dar a venit inima și mi-a adus pe un petec de hârtie
 cuvinte,sensuri,caligrafie-poate-un fel de poezie.
 Și mi-a scris cu sânge parcă
 Un verdict,un semn de soartă.
 Și m-a aruncat în golul din stomac să prind fluturi
 Să-i scot la lumina și să-i îmbăt de alb
 Dar ei stăteau la rând să se închine
 la inima făcătoare de minuni..
 Și-am adormit la umbra genelor prelungi ca un vis ce te-ar putea visa,
 Trezindu-mă în prima dimineață din lume sub boabe de rouă confuze,
 Și în loc de lumina,te-am găsit pe tine,păcat sublim...

Amurgul fluturelui

Sunt pleopa care iti inchide lumea intr-o secunda manjita de sange
Cand amurgul m-atinge cu aripa si imi mangaie cuvintele
In mine tresare o floare plantata de un fluture
Cand primavara nu era o stare de suflet.
In iarba iti sangereaza talpile cu care mi-ai strivit visul
in care mi-am notat pasaje din haos.
Iar ingerii m-aplauda pentru curajul de a nu-ti spune ca exist
cand de fapt,n-am existat decat gravat in haosul pe care l-ai desenat stangaci pe fundalul amurgului sangeriu.
Am sa-ti curprind gleznele-ti fine iar cu buzele am sa-ti mut visul la capatul lumii,apoi am sa fac din pielea ta un adapost pentru fericire unde va canta linistea cand ii va fi frica sa existe.
Pe umeri-ti am sa-mi sculptezi sufletul intr-o forma fara fond ca sa se mire fluturii de splendoarea unei umbre de suras amar.
Voi avea un proces in care voi fi condamnat la viata.Sper sa nu-mi dea cu executare.Voi evada prin sufletul tau.Viata.Si moartea danseaza pe fire de praf.
Primavara.

Atunci...va fi

Atunci mi-am agatat visele in cuierul din camera,le-am pus papion

si le-am spus sa astepte nemiscate pana ma intorc din viitor.

Atunci mi-am inghitit pastila de memorie ca sa-mi aduc aminte sa curat amintirile niciodata avute

si-am fost sa-mi calc sacoul in care imi tineam poeziile nescrise.

Atunci mi-am trimis inima la cea mai buna scoala particulara,dar a picat bac-ul la filozofie pentru ca subiectul a fost despre iubire.

Atunci mi-am pus cuvintele sa citeasca comedii si piese de teatru,dar s-au plictisit repede,asa ca s-au apucat sa mazgaleasca la sfarsitul cartilor.

Atunci am calatorit prin munti inalti,primejdiosi..fara mine.

Atunci am mers cu gandurile la plimbare prin ploaie si m-am intalnit cu nimeni.

Am salutat in stilu-mi caracteristic,apoi mi le-a impuscat.

Nu pe toate,ce-i drept.I se terminase gloantele.Mai pastrase unul..pentru mine.

Atunci m-am dus cu niste versuri(nu erau ale mele) pe care le-am gasit in portofelul meu in care-mi tin"cuvintele",la medic pentru un test ADN.

Rezultatul era intr-o oarecare masura previzibil.Ah,nu mai am aveam pastile de memorie la mine.

Atunci mi-am intalnit gandurile in alte poezii si am plans pentru o minune.

Atunci m-am asezat cu capul pe o perna a unui suflet,mi-am strans pumnii cu idei sub mine, m-am intors pe o parte si am privit cum visele pendulau intre grotesc si sublim pe fundalul unui apus tarziu.Si-am adormit.

Atunci...va fi!