Se uita la ea ca la un tablou pictat cu sufletul.Incerca sa-i schiteze in minte configuratia fina,delicata intangibila mai ales prin forma unica a gurii,a ochilor si a nasului. Miscarile gratioase, cu ondulatiile lor, dau impresia de plutire deasupra lumii, de zbor usor si imaterial. Spontaneitatea lor are ceva din usurinta unei bateri din aripi, din naturaletea unui zambet subtil si din puritatea unui vis de primavara tarzie. Nu voia sa o atinga.Mai ales partea inferioara a sanului stang.Acolo zacea inima.Singura posibilitate de a o atinge era urmatoarea:trebuia sa o infasoare intr-un staniol de cuvinte,apoi sa faca din trupul ei un puzzle dupa care sa scrie pe fiecare piesa o poveste.I-a luat intai buzele si a scris:"Asa incepe totul.Ca intr-un vis.Cuvintele care nu se spun.Pasii care nu se numara.Mainile care nu se ating.Si peste toate astea tu te intorci incet sarutand imagininea unui inger nenascut."
Apoi ochii:"Se zice ca aici e templul sufletului.Un suflet nehotarat,macinat de puterea cuvintelor false.Un egoism apocaliptic eclipsat de o bunatate dobandita.Profunzimea serilor confuze,talentul descrierii paradoxale si regretul paginilor scrise cu inima.O privire din adanc catre adancuri"
Urmeaza mainile.O,cata..I le cuprinde usor,i le saruta timid,dupa care i le aseaza pe genunchii lui moi.Ii mangaie traseul liniilor din palmele ei care pare ca are forma unui fluture cu aripile ranite,apoi ii deseneaza propriul traseu care se suprapune peste al ei rezultand o litera necreata inca.
O imbratiseaza apoi asa cum nu a mai facut-o niciodata,fara sa o atinga insa,si ii spune"Necuvintele care vorbesc sunt in mainile tale,priveste-le apoi arunca-le in bataia vantului.Poate vor ajunge la mine"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu