Matei,plimbandu-se agale pe aleea,care de odinioara i se parea ca o raza infinita de soare,se intalneste cu Maria. Maria e cea pe care o place,insa nu a avut curajul sa-i marturiseasca acest lucru.Cu un glas tremurat si timit,Matei uitandu-se in ochii ei,o saluta:
-Hey,ce faci?Ma bucur atat de mult sa te vad!
-Buna,Matei,si eu ma bucur sa te vad,raspunde fata cu un zambet care ii lumineaza intreaga infatisare a fetei.
-Matei,de ce esti trist?Mi se pare ca esti trist,intreaba Maria cu ingrijorare.
-Ei,nu sunt,ti se pare doar,spune Matei incercand sa schimbe subiectul.
-Matei,te cunosc,sigur ai ceva,ce anume?spune,poate pot sa-ti fiu de folos intr-un fel,insista Maria.
-Maria,nu merit nici macar sa vorbesti cu mine in acest moment.
-Matei,termina cu prostiile,zi mai bine ce ai!
-Uite,Maria,stii ce?Imi cer scuze pentru tot,daar..
Neapucand sa termine propozitia, cu lacrimi in ochi ii saruta obrazul Mariei si pleaca.Fata,mirata de ce s-a intamplat incerca sa-l opreasca pe Matei din drum,insa acesta se pierde prin ceata intunericului
