răstimp

Plouă şi oraşul e iar în derivă.
Şi timpul parcă e debusolat - 
e îmbrăcat într-o jachetă gri şi aşteaptă
în staţie
stingher;
Şi plouă…Şi ce ploaie...
Şiroaie de cuvinte se revarsă peste el…
Copleşit şi ud până la piele,
încearcă să supravieţuiască…
S-a plictisit să aştepte-
a început să alerge!
Vreau să-l opresc să-i spun să  mai aştepte,
dar oare îl mai ajung?
Vreau oricum să-i spun că nu am  terminat
de scris povestea…
Să  mai aştepte puţin…
Să-i spun şi  cât eşti de frumoasă 
când porţi o rochie 
neagră;
Să-i spun să se oprească lângă inima ta-
să facă din ea o scenă pe care joacă amintirile;
Să-l întreb de ce e sedus de pleopele tale
care-i numără secundele;
Să-l întreb de ce te fotografiază mereu, 
altfel
în aceeaşi zi de iunie.