Scenă, replici, roluri, decor. Acte. Oameni alergând,mimând sau plângând.
Personaje. O piesă ce se desfăşoară alert şi fără conotaţii grave în "dulcele"
fief al realităţii cotidiene.Dincolo de aceasta însă ,
în spatele cortinei, în spatele propriei noastre cortine se află o scenă mult mai profundă şi mai complexă camuflată subtil în interior.
Aici deja totul capătă o altă dimensiune.Nu mai sunt actori,
nu mai sunt personaje interpretate. E un decor pustiu şi
abstract.Inefabil. Există doar un
regizor care înşiră replici absurde şi adresează întrebări la care evident
încearcă să-şi răspundă singur. Acela eşti tu .Eşti tu cu tine însuţi. Al
naibii duel. Confruntare crâncenă sau “polemici cordiale”? Greu de anticipat. Un meci deschis oricărui
rezultat, cu atât mai mult cu cât nu există niciun arbitru. Şi dacă nu există
arbitru nu există nici reguli,nu?! Păi cum aşa ceva?! Regulile se stabilesc pe
parcurs. Una din ele e că nu trebuie să-ţi faci planuri care îţi depăşesc
propriile limite şi abilităţi. Nu e o drama că nu eşti cel mai bun. Nici nu
trebuie. Trebuie să fii bun sau foarte bun în domeniul care te pasionează cel
mai mult şi care te interesează. Dacă încerci să performezi în orice, rişti la un moment dat să eşuezi. Însă nu asta e marea problemă. Oricine
pierde. Problema e că eşuând, pierzi
poate cea mai importantă resursă de care dispui în momentul actual, pierzi
energie. A două regulă e că înainte de a paşi pe scena acestui teatru absurd al
realităţii cotidiene trebuie să-ţi înveţi inima, sufletul şi gândul să facă
anumite compromisuri. Cum s-a mai spus,
lumea nu e croită pe sufletul nostru. Întâlnim oameni pe care nu am fi
dorit să-i întâlnim niciodată, suntem puşi în faţa unor situaţii cu care nu
eram obişnuiţi, suntem nevoiţi să ne ghidăm după nişte legi şi reguli
create de nişte forme de viaţă
inferioare nouă, poate. Depinde doar de
noi cum gestionăm aceste aspecte. Însă sub nicio formă nu trebuie să tăcem şi
să fim adepţii celebrului proverb din spaţiul mioritic ”capul plecat, sabia nu
taie”. O a treia regulă şi poate cea mai importantă este că trebuie să ajungi
în cele din urmă la un consens cu tine însuţi. Trebuie sa semnezi un armistiţiu
. Nu puteţi juca mereu în echipe diferite, la un moment dat va trebui să
deveniţi coechipieri, să va daţi mâna şi
să luptaţi împreună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu