marți, 19 ianuarie 2016

Hazard sau echilibru?

   „Când tot ce ți-a oferit viața ai trăit până la paroxism, până la supremă încordare, ai ajuns la acea stare în care nu mai poți trăi nimic, fiindcă nu mai ai ce. Sentimentul că nu mai poți trăi după astfel de vârtejuri rezultă și din faptul unei consumări pe un plan pur interior.” Cred că există anumite momente în viață în care trebuie să știm unde și când să ne oprim. Dincolo de ambiții nemărginite, pasiuni sfâșietoare sau „teritorii” care trebuie cucerite cu orice preț, e ceva mult mai valoros și semnificativ de atât. Viața ta, liniștea ta și energia ta interioară. Știu că există și momente în care într-adevăr trebuie să-ți valorifici potențialul la maximum, însă aceste situații sunt foarte puține și trebuie să știi sau să-ți dai seama când e necesar să faci acest lucru. De-a lungul timpului se ivesc multe oportunități, multe șanse, însă doar unele dintre acestea merită fructificate. Nimeni nu s-a născut înțelept, profet sau inteligent din punct de vedere emoțional. Însă toți ne-am născut teoretic raționali, așa încât consider că merită să reflectăm asupra unui lucru înainte de a acționa într-un sens sau altul și să încercăm să facem un calcul minim de eficacitate. Hazardul și deciziile pripite vor avea sigur repercusiuni mai târziu. Sigur, sunt de acord cu „să experimentăm multe lucruri, să încercăm diverse, să riscăm, să luptăm până la epuizare pentru un scop”. Însă merită oare să încercăm lucruri doar de dragul de a încerca și să ne consumăm pentru ceva ce nu ne este într-adevăr de folos?!

   Cineva îmi poate spune că „n-ai de unde să știi dacă nu încerci”. Nu exclud total această ipoteză, însă nu uita că orice eșec, orice nereușită te poate consuma. Astfel, consider că trebuie să ne alegem foarte bine țelurile, oamenii lângă care dorim să stăm și acțiunile pe care în cele din urmă dorim să le inițiem. Cum am mai spus, eșecurile sunt iminente. Dar cu cât sunt mai puține, cu cât încercăm să le anticipăm și să facem tot ceea ce depinde de noi să le diminuăm numărul, cu atât vom avea mai multe șanse de a fructifica adevăratele oportunități.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu